Florina Bârdea este OLI Officer Consultant/SME Expert, manager de proiect, specialist management de proiect şi coordonator al unei echipe de consultanţi interni axaţi pe servicii suport dedicate structurilor inovative și pe servicii de implementare/management de proiect. Activează în cadrul Hygia Consult de peste 8 ani, iar în decursul acestei perioade s-a implicat în activităţi precum: elaborarea și implementarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă, parteneriate de practică, servicii suport dedicate clusterelor.
Deţine experienţă în elaborarea de proiecte pe diferite programe: POSCCE, POCU, POC, PNDR, POR, Granturi Norvegiene, Programe Naţionale. A coordonat misiuni de consultanţă pentru planificarea şi elaborarea documentelor de dezvoltare strategică. Este implicată în activităţi dedicate clusterelor şi a coordonat procesul de auditare pentru obţinerea etichetei GOLD (cea mai înaltă recunoaştere a performanţei unui cluster, la nivel european) pentru Agro Transilvania Cluster.
Florina este unul dintre consultanții – mentori/trainer implicați în programul Learn Consulting, Do Consulting (LCDC) inițiat și derulat de Hygia Consult începând cu anul 2014. LCDC este un program de formare destinat studenților, masteranzilor și doctoranzilor care doresc să acumuleze cunoștințe practice specifice activității de consultant, atât pe partea de accesare de fonduri, cât și de management al proiectelor finanțate prin fonduri nerambursabile.
Este licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, cu studii masterale în Gestiunea și Evaluarea Proiectelor. În prezent aceasta este doctorand cu specialitate de Inginerie şi Management în Agricultură şi Dezvoltare Rurală în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, având în analiza sa excelența managementului de cluster ca temă generală.